Arhiva etichetelor: procesare

Pericolul din cereale

18 februarie 2015 by

ceriCei mai mulți oameni își închipuie că cele mai periculoase componente alimentare sunt pesticidele, coloranții, zahărul, monoglutamatul de sodiu etc.

Însă puțini sunt cei care știu că există o componentă foarte des asimilată în alimentație care este la fel de nocivă pentru organism, sau puțini sunt cei care au eliminat această componentă din alimentația lor. Chiar și așa, cei care au renunțat la ea, au făcut-o din dorința de a slăbi sau pentru că au fost diagnosticați cu intoleranță la ea.

Este vorba de GLUTEN. Aceasta e o proteină care se găsește în grâu, orz, secară, parțial și în ovăz. Persoanele care ajung să fie diagnosticate cu această intoleranță suferă de boala celiacă. În cazul acesteia vilozitățile intestinale se inflamează și se scurtează în timp la consumul de cereale cu gluten. Astfel, absorbția de nutrimente se diminuează, cu urmări destul de grave și neplăcute.

Pot apărea dureri, balonări, crampe, slăbiciune datorită pierderii de vitamine., minerale.

Cei mai mulți oameni cu astfel de probleme nu ajung vreodată să facă investigații pentru a descoperi cauzele durerilor lor. Unii consideră că se tratează cu Malox sau Dicarbocalm, pentru că asta le recomandă medicii, dar nu au nici o idee despre intoleranțele lor alimentare. Pentru că nici medicii nu îi îndrumă spre un set de analize. În acest fel mulți oameni suferă de probleme ale intestinului ani de zile fără să știe de ce.

Tot ceea ce au mâncat oamenii de-a lungul a milioane de ani de evoluție a dezvoltat corpul nostru în așa manieră încât să fie suplu, în formă, puternic, rezistent la infecții. Același organism care a trecut prin milioane de ani se află acum neputincios în a face față regimului alimentar, bazat pe hrană în mare parte procesată.

Alimentația omului originar se baza pe multe fructe și legume crude, semințe, pe care le consuma proaspete, și carne de vânat (până la descoperirea focului și aceasta se consuma crudă).

În evoluția umană de milioane de ani a survenit la un moment dat o schimbare majoră în alimentația sa: a descoperit AGRICULTURA!

A început să domesticească animalele,   să culeagă semințe, să le cultive. La început a folosit cerealele pentru hrana animalelor. Apoi, pe măsură ce populația a devenit tot mai numeroasă a început să folosească cerealele pentru propria hrană. Era mult mai comod, decât să parcurgă distanțe mari pentru vânat, mutându-se permanent. Această schimbare s-a petrecut în urmă cu 7-10000 de ani în urmă. Raportat la întreaga istorie umană este o perioadă relativ scurtă, în care organismul uman nu s-a adaptat în întregime, pentru a digera cerealele.

Glutenul este compus din mai multe proteine printre care glutenina şi gliadina, cea din urmă fiind responsabilă de apariţia bolii celiace. Glutenul e cel care dă consistență aluatului, îl ajută să crească sub acţiunea drojdiilor. Acțiunea glutenului dă reacție inflamatorie intestinelor, în multe cazuri.

De cele mai multe ori intoleranța la gluten se manifestă prin disconfort la nivelul intestinelor- balonări, diaree, ulcere.

În alte cazuri simptomele sunt cele de oboseală, lipsă de concentrare. Este așa numita ceață pe creier, care poate fi cauzată de consumul glutenului. Intoleranțele alimentare pot crea dezechilibre la nivelul substanțelor din creier, ceea ce conduce la confuzie mentală.

Ceea ce mâncăm ne influențează covârșitor sănătatea. Faptul că glutenul poate afecta în mod esențial sănătatea intestinelor se traduce printr-o proastă absorbție a vitaminelor și mineralelor atât de importante. Iar deficitul de vitamine și minerale din corp crează grave probleme.

Și acestea sunt greu de asociat cu intoleranțele alimentare.

Oamenii preistorici consumau multe fibre, din plantele proaspete găsite în natură. Fibrele sunt extrem de importante pentru organism, întrucât reduc durata tranzitului intestinal. Dar cele din plante și nu cele din cereale, care sunt iritante pentru mucoasa intestinală.

Chiar și după ce  s-a început practicarea agriculturii, semințele preistorice aveau cu totul altă calitate. Nu se foloseau pesticide, erbicide care sunt folosite acum de majoritatea țăranilor. Făina rezultată din aceste culturi nu e nici pe departe de calitatea celei folosite de strămoșii noștri.

Mulți nutriționiști recomandă cerealele integrale. Însă puțini știu că cerealele integrale râncezesc repede. Ele ar trebui consumate în maxim 3 luni de la recoltare, ceea ce pentru cei mai mulți e aproape imposibil. Ele stau luni de zile în depozite, apoi în magazine și chiar la noi acasă. Prin urmare, ele iși pierd conținutul nutrițional. Asta pe de o parte.

Pe de altă parte, ele sunt iritante pentru intestine, întrucât acestea din urmă nu s-au adaptat pentru digerarea lor. Faptul că ele sunt sațioase și noi le acceptăm, nu înseamnă că și intestinele noastre sunt fericite.

cer

În plus, cele mai multe cereale din supermarket-uri sunt sub formă de fulgi de cereale. Acestea sunt procesate printr-un proces numit extruziune. La o temperatură și presiune mari boabele, transformate inițial într-o pastă printr-un amestec cu apă, devin fulgii crocanți pe care îi cumpărăm. Prin acest proces mare parte din nutrienți sunt distruși, iar proteinele își modifică structura. Astfel, prin procesul de extruziune proteinele devin toxice. Acestea afectând sistemul nervos. În schimb, se adaugă la aceste produse zahăr, vitamine sintetice etc.

Avem nevoie de fibre, da! Și de vitamine și minerale! Dar de fibre, vitamine și minerale din fructe, legume și semințe proaspete. NU de fibrele din cereale, care irită pereții intestinelor. În plus, acestea din urmă conțin și antinutrienți și inhibitori de proteaze care le fac greu digerabile.

Chiar dacă cei mai mulți oameni nu au fost diagnosticați cu boala celiacă, s-au pus multe diagnostice de colon iritabil, dar nu s-a renunțat la gluten.

Mai mult, o componentă a grâului este amilopectina, care este un carbohidrat ce se digeră rapid, ducând la creșterea glicemiei. Asftel, problemele se adună. Și nu se găsește cauza reală.

Se promovează mult vânzările de cereale, pentru că ele constituie o adevărată industrie, foarte profitabilă. Nu există interesul ca oamenii să fie educați cu privire la nutriția adecvată.

Eu consum ocazional cereale fără gluten ( sau cu puțin gluten). Când am astfel de pofte înmoi hrișcă, puțini fulgi de ovăz și porumb, drojdie inactivă în apă caldă de seara până a doua zi, eventual cu puțină miere. Și asta constituie un mic dejun sațios (pe lângă porții generoase de fructe!).  Am constatat că de când am renunțat ( sau redus semnificativ) la produse cu gluten sunt mai suplă, nu mai am burtică. Cunosc persoane care merg regulat, de ani de zile, la sala de fitness și nu au reușit să elimine acest mic inconvenient (burtica) sau balonările. În plus, am constatat că îmi amintesc mai bine diverse detalii cu privire la anumite evenimente. În trecut, aveam mari probleme în a-mi aminti lucruri elementare. Și am și slăbit vreo 3 kg ( deși nu am avut intenția asta!)

Produse fără gluten sunt porumb, mei, hrișcă, quinoa, amaranth, alac, orez, soia.

Așa că vă invit să faceți un test, să vedeți cum tolerați glutenul: Renunțați două-trei săptămâni la produse cu gluten și vedeți cum vă simțiți. Apoi reintroduceți-le. Vedeți diferența!

Chiar și dacă nu ar fi o diferență în cum vă simțiți vă asigur că intestinele dvs vă vor mulțumi. Veți fi mai supli și veți avea mai multă energie! Încercați!

Cu drag,

Claudia Iacob