Caracteristicile absorbantelor WinIon / LalaMoon cu ioni negativi

20 februarie 2015 by

lala

– Mulţumită benzii anionice patentate, produsă prin folosirea celei mai moderne nanotehnologii, absorbantele au componente antibacteriene active, care previn inflamaţiile şi infecţiile cu ciuperci, chiar le ameliorează pe cele existente, neutralizând mirosurile, într-un cuvânt, protejează organele reproductive.

– Datorită stratului absorbant, creat din baze vegetale, puterea de absorbţie, la cele de zi, este de 3 ori mai mare, iar la cele de noapte de 6 ori mai mare faţă de a celor din comerţ şi cu toate acestea stratul superior rămâne uscat, dându-ne o senzaţie de uscat şi confort.

– Anionii acţionează delicat asupra ciclului menstrual, reglându-l chiar. După puţin timp, ciclul va avea o durata normala de 3-4 zile.

– Absorbantele nu au contraindicaţii, nu creează alergii, pot fi folosite fără restricţii.

– Economii datorită calităţilor sale (protejează împotriva dezvoltării microbiene, putere mare de absorbţie) se folosesc mai puţine absorbante şi se creşte gradul igienei intime.

– Produsele sunt ambalate dublu ermetic, şi pachetul şi fiecare absorbant. După prima utilizare, pachetul se închide din nou ermetic, absorbantele rămânând sterile şi ferite de bacterii.

– Permit trecerea aerului, creând senzaţia de prospeţime şi confort.

– Sunt produse din materiale biologice (naturale) ce înseamnă că sunt biodegradabile, nu conţin materiale chimice şi toxice.

Pentru detalii va astept pe pagina de facebook aici sau pe email claudia_iacob09@yahoo.com

Cu drag,

Claudia Iacob

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>